Instruirea lucrătorilor pe linia de Protecţia Muncii

angajare protectia muncii cluj

În cele ce urmează vă prezentăm procedura corectă de lucru şi instruire în Protecţia Muncii atunci când vreți să angajați un lucrător nou.

Înainte de semnarea contractului de muncă trebuie să informați lucrătorul asupra riscurilor la care se expune dacă se angajează la firma dumneavoastră, conform legii 319/2006, art. 13, lit h).

Cum se face acest lucru?

Punctul de vedere oficial comunicat nouă de către ITM Cluj, este că această informare se poate face și prin prezentarea fișei de expunere la riscuri profesionale.

Acest document se întocmește în 3 exemplare:

  1. Lucrătorul va primi un exemplar și va semna de primire.
  2. Un exemplar rămâne atașat la contractul de muncă.
  3. Un exemplar trebuie trimis la medicul de medicina muncii. În baza lui, medicul va stabili vizitele medicale necesare și va elibera fișa de aptitudini.

Categorii de lucrători cărora trebuie să li se facă această instruire, conform HG 1425/2006 art. 83:

  1. la angajarea lucrătorilor definiți conform art. 5 lit. a) din legea 319/2006;
  2. lucrătorilor detașați de la o întreprindere și/sau unitate la alta;
  3. lucrătorilor delegați de la o întreprindere și/sau unitate la alta;
  4. lucrătorului pus la dispoziție de către un agent de muncă temporar.

Instruirea introductiv generală se face de către (conform HG 1425/2006 art. 83) :

  1. angajatorul care și-a asumat atribuțiile din domeniul securității și sănătății în muncă* sau
  2. lucrătorul desemnat**, sau
  3. un lucrător al serviciului intern de prevenire și protecție***, sau
  4. serviciul extern de prevenire și protecție****

NOTĂ:

* asumarea de către angajator se poate face pentru 1-9 lucrători. Angajatorul trebuie să aibă cel puțin un curs de protecția muncii de 80 de ore (HG 1425 art. 49)

** lucrătorul desemnat va fi un angajat cu normă întreagă, nu poate avea alte atribuții înafara securității și sănătății în muncă. (HG 1425 art. 20 lit 2.)

***Poate avea atribuții pe linia PSI și situații de urgență.

****Este obligatoriu a avea lucrător desemnat dacă aveți peste 49 de lucrători.

Durata instruirii este de minim 8 ore și se face conform tematicii de instruire și a planului de desfășurare aprobate de angajator. Instruirea se consemnează în fișa individuală de instruire.

Urmează instruirea la locul de muncă

Instruirea se face tuturor lucrătorilor la angajare, după instruirea introductiv generală, precum și lucrătorilor cărora li s-a schimbat locul de muncă.

Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă. Verificarea se face de către lucrătorul desemnat sau serviciul extern de prevenire și protecția muncii.  Durata instruirii este de minim 8 ore și se face conform tematicii și a planului de desfășurare aprobate de angajator. Instruirea se consemnează în fișa individuală de instruire.

Urmează instruirea periodică.

Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor. (HG 1425/2006 art. 95).  Durata instruirii periodice va fi de minim 2 ore. Instruirea se face de către conducătorul direct al locului de muncă și se verifică de șeful ierarhic superior sau de lucrătorul desemnat / serviciul extern de prevenire și protecție(HG 1425/2006 art. 96). Instruirea se face conform tematicii anuale de instruire și a instrucțiunilor proprii elaborate și aprobate de angajator. Intervalul dintre două instruiri nu va depăși 6 luni (HG 1425/2006 art 96 alin (2) sau 12 luni pentru personalul tehnico-administrativ (HG 1425/2006 art 96 alin (3)).

Urmează instruirea suplimentară.

Instruirea suplimentară se face în afara celor programate (HG 1425/2006 art. 98 – 100):

  1. când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
  2. când au aparut modificari ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activitati specifice ale locului de munca si/sau postului de lucru sau ale instructiunilor proprii, inclusiv datorita evolutiei riscurilor sau aparitiei de noi riscuri în unitate;
  3. la reluarea activitatii dupa accident de munca;
  4. la executarea unor lucrari speciale;
  5. la introducerea unui echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului existent;
  6. la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
  7. la introducerea oricarei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

Durata instruirii va fi de minim 8 ore. Instruirea se face de către:

  1. angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitaţii şi sănătăţii în muncă; sau
  2. lucratorul desemnat; sau
  3. un lucrator al serviciului intern de protectie si prevenire; sau
  4. serviciul extern de protectie si prevenire.

Amenzi

Pentru neefectuarea oricărei instruiri de mai sus puteți fi sancționați cu câte o amendă de la 4000 la 10000 lei. (se poate achita jumătate din minim, 2000 lei, în 48 de ore)

Important: în cazul unui accident de muncă din care a rezultat decesul unei persoane, puteți fi tras la răspundere penală, în calitate de administrator / angajator.

Societatea noastră oferă toate aceste servicii de Protecţia Muncii în cadrul asistenței lunare. Dacă doriți mai multe informații, vă rugăm să ne contactați.

Aveți control de la ITM pe linia de Protecţia Muncii?

SSM Cluj

Notă: începând cu anul 2006, conform legii 319/2006, protecţia muncii a fost redenumită “Securitatea si Sanatatea in Munca”, prescurtat SSM, pentru armonizarea legislației interne cu cea a Uniunii Europene.

Ce documente sunt necesare pentru o firmă, indiferent că are un angajat sau 1.000 de angajați?

Cu recomandarea ca toate aceste documente să se afle într-un singur biblioraft pentru o mai ușoară accesibilitate, iată mai jos o listă neexhaustivă, cu titlu informativ:

  1. Registrul unic de control
  2. Certificatul de înregistrare fiscală
  3. Actele de înființare ale societății: statut, încheierea judecătorească, actele adiționale ulterioare
  4. Autorizația de funcționare a societății privind protecţia muncii, mediu, SU. Acesta este un certificat constatator eliberat de registrul comerțului, în baza Legii 359/2004 art. 17 alin (1), în urma completării unei declarații pe proprie răspundere a administratorului societății.
  5. Evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, pentru toate locurile de muncă din cadrul societății. Conform definiției din Legea 319/2006, art. 5 litera k), locul de muncă este “locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii”
  6. Planul de prevenire și protecție elaborat în urma evaluării riscurilor și care trebuie să cuprindă măsuri de eliminare sau limitare a riscurilor identificate. Trebuie revizuit anual.
  7. Tematica, planul de desfășurare și temele de instruire pentru instructajul introductiv general. Acesta se face la angajare și se încheie prin consemnarea în fișa individuală de instruire în urma testării cunoștințelor. Durata minim 8 ore. Se face de către lucrătorul desemnat sau serviciul extern.
  8. Tematica, planul de desfășurare și temele pentru instructajul la locul de muncă. Acesta se face la angajare și se consemnează în fișa individuală de instruire. Durata minim 8 ore. Se face de către conducătorul locului de muncă.
  9. Tematica anuală pentru instruirea periodică, temele de instruire (trebuie întocmite instrucțiuni proprii de securitate si sanatate in munca pentru fiecare activitate desfășurată în cadrul societății. Aceasta se face periodic, fără a depăși 6 luni între două instruiri. Frecvența este stabilită în funcție de riscurile identificate. Se consemnează în fișa individuală de instruire. Durata minim 2 ore. Se face de către conducătorul locului de muncă și se verifică de lucrătorul desemnat sau serviciul extern de prevenire și protecție.
  10. Fișele individuale de instruire. Completate la zi și semnate la toate rubricile.
  11. Fișa de aptitudini eliberată de medicul de medicina muncii. Se face anual, trebuie să existe o copie la fișa individuală de instruire.
  12. Fișa de expunere la riscuri. Trebuie comunicată în scris lucrătorului înainte de semnarea contractului de muncă. Acesta trebuie informat asupra riscurilor la care se expune dacă se angajează la societatea respectivă.
  13. Lista de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecție.
  14. Certificate de conformitate pentru echipamentul individual de protecție.
  15. Evidența zonelor cu risc ridicat și specific.
  16. Lista meseriilor/ specialităților care necesită autorizare.
  17. Autorizarea, la zi a meseriilor de mai sus (electrician, stivuitorist, agent pază, conducător auto, legător sarcini, macaragiu și altele)
  18. Fișa de instruire colectivă și tematica de instruire pentru zilieri, vizitatori, lucrători de la alte firme pe teritoriul societății.
  19. Baza decizională a activității de prevenire și protecție. Trebuie un set de decizii privind:
    1. Numirea lucrătorului desemnat cu securitatea si sanatatea in munca
    2. Pentru stabilirea procedurilor de efectuare a instruirilor de securitatea si sanatatea in munca a lucrătorilor.
    3. Executarea instruirii de securitatea si sanatatea in munca a lucrătorilor.
    4. Numirea și responsabilitățile conducătorilor locurilor de muncă pe linia securitatii si sanatatii in munca.
    5. Supravegherea sănătății lucrătorilor. Medicina muncii.
    6. Numirea lucrătorului care aplică măsurile de prim ajutor și pentru constituirea punctului de prim ajutor.
    7. Numirea lucrătorilor care aplică măsurile de stingere a incendiilor și evacuare a lucrătorilor.
    8. Măsurile pe timpul perioadelor caniculare.
    9. Măsurile pentru perioade cu temperaturi foarte scăzute.
    10. Situațiile de pericol grav și iminent de accidentare.
    11. Protecția maternității la locul de muncă.
    12. Protecția tinerilor lucrători.
    13. Manipularea manuală a maselor.
    14. Acordarea materialelor igienico – sanitare.
    15. Semnalizarea de securitate la locurile de muncă.
    16. Dotarea punctelor de lucru cu trusă sanitară de prim ajutor.
  20. Dacă nu aveți lucrător desemnat (nu este obligatoriu până la 49 lucrători), atunci este necesar contract cu serviciu extern abilitat și copie după certificatul de abilitare.
  21. Fișa postului cu atribuțiile lucrătorilor privind securitatea și sănătatea în muncă.
  22. Regulamentul de ordine interioară cu atribuțiile societății și ale lucrătorilor pe linia securității și sănătății în muncă: bonusuri și sancțiuni pentru respectarea/ nerespectarea atribuțiilor.
  23. Materiale privind instruirea: afișe, filme, diapozitive, pliante, etc.
  24. Documentele privind comitetul de securitate și sanatate în muncă. Pentru firmele cu 50 de lucrători și peste.
    1. Decizie de înființare.
    2. Regulament de organizare și funcționare.
    3. Proces verbal de numire a reprezentanților lucrătorilor în cadrul CSSM, semnat de majoritatea lucrătorilor.
    4. Procesele vebale ale ședințelor CSSM
    5. Dovada înștiințării ITM privind data, locul și ora ședinței (cu 7 zile înainte)
    6. Dovada comunicării procesului verba al CSSM către ITM (în maxim 7 zile de la ședință)
  25. Documentele privind serviciul intern de prevenire și protecție. Obligatoriu pentru firmele cu peste 149 salariați.
  26. Buletinul de verificare PRAM (priza de împământare)
  27. Autorizațiile ISCIR pentru echipamentele care trebuie autorizate (centrala termică, stivuitor, macarale, lift marfă și persoane, vase sub presiune și altele)
  28. Lista substanțelor chimice utilizate sau comercializate.
  29. Dovada comunicării liste substanțelor chimice către ITM. Este formular tipizat.
  30. Fișele de securitate ale substanțelor chimice. Atenție, trebuie să fie în limba română.
  31. Cartea tehnică pentru toate echipamentele de muncă folosite, în limba română.
  32. Certificate de conformitate pentru echipamentele de muncă.
  33. Planul de revizii și reparații pentru toate echipamentele de muncă.
  34. Instrucțiuni de lucru, afișate la fiecare loc de muncă sau post de lucru.
  35. Registre de supraveghere a parametrilor tehnologici a instalațiilor în funcțiune.
  36. Determinările de noxe la fiecare loc de muncă. Se face cel puțin odată la 2 ani.
  37. Certificatele medicale cu diagnostic accident. Trebuie să fie însoțite ori de cercetarea accidentului, ori de declarație pe proprie răspundere a accidentatului că nu s-a accidentat la locul de muncă.
  38. Semnalizările la locurile de muncă să fie făcute conform deciziei.
  39. Buletine de verificare metrologică a aparatelor de măsură și control.
  40. Permis de lucru cu foc, registrul de evidență.
  41. Documente privind protecția la explozie, autorizarea persoanelor, autorizație de lucru, proiect de zonare și clasificare. Numai acolo unde este cazul (benzinării, stații de oxigen, armament și muniții, exploatări miniere și altele)
  42. Registrele de evidență a accidentaților, accidentelor de muncă, accidentelor ușoare și a incidentelor periculoase.
  43. Raport de ședință siguranța circulației pentru conducătorii auto profesioniști.
  44. Tahografele conducătorilor auto.
  45. Foile de parcurs.
  46. La contractele de închiriere spații, la cele de subantrepriză în construcții, de colaborare între două sau mai multe societăți trebuie să existe clauze privind securitatea și sănătatea în muncă și PSI.

Conform experienței noastre, cel mai bun lucru este să aveți un Serviciu Extern specializat în reprezentarea societăților pe perioada controalelor, precum și să aveți toată documentația întocmită conform legislației de Protecţia Muncii.

În prima jumătate a anului 2013, am reprezentat cu succes clienții noștri pe parcursul a peste 15 controale ITM.

Dacă sunteți interesați,  vă rugăm să ne contactați.

Cum aleg un furnizor de servicii pentru protecţia muncii?

inspector protectia muncii cluj

Sunt câteva aspecte care trebuie avute în vedere la alegerea furnizorului de protecţia muncii, de multe ori mai importante decât prețul.

  1. Asigurați-vă că furnizorul este abilitat de inspecția muncii pentru a presta aceste servicii.
  2. Furnizorul trebuie să aibă capacitatea și disponibilitatea de a rezolva orice problemă apare pe parcursul colaborării, inclusiv prezența la compania dumneavoastră.
  3. Documentele întocmite trebuie să fie complete, respectând toate cerințele legale. Prevedeți acest lucru în contract.
  4. Pentru asistența lunară trebuie să vă gândiți că aveți nevoie de mai mult decât instruirea periodică a salariaților, cum ar fi:
    1. cercetarea accidentelor,
    2. instruirea noilor angajați,
    3. actualizarea documentației conform modificărilor legislative,
    4. documentarea locurilor de muncă apărute pe parcursul colaborării,
    5. susținerea documentelor pe timpul controalelor inspecției muncii,
    6. îndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă,
    7. reamintirea cerințelor privind echipamentele de muncă (ISCIR, revizii, autorizări, cerificări, șamd.),
    8. verificarea autorizațiilor la meseriile care necesită autorizație (electricieni, stivuitorist, legător de sarcini, agent de pază, macaragiu, șamd),
    9. controale interne și audit  pe linia securității și sănătății în muncă.
  5. Asigurați-vă prin contract că furnizorul de servicii își asumă răspunderea în solidar cu dumneavoastră pentru eventualele amenzi primite datorită unor omisiuni din activitatea pe care trebuie să o desfășoare.

Am întâlnit furnizori de servicii care pentru instruirea periodică trimit tematica de instruire, aceasta trebuind a fi făcută de către companie. Conform legislației, instruirea periodică se face de către conducătorul locului de muncă, dar este necesar ca serviciul extern să fie de față pentru verificarea instruirii și eventuale completări.

Este bine ca în prețul asistenței lunare să fie prinse toate cele de mai sus, pentru a nu avea de plătit mai mult prin facturarea suplimentară a celorlalte servicii, înafara instruirilor periodice.

În concluzie, pentru alegerea unui serviciu extern de protecţia muncii este bine ca în prețul plătit să aveți incluse toate serviciile de mai sus.

Succes!

Costurile Accidentelor de Muncă și de ce este importantă Sănătatea şi Securitatea în Muncă

SSM Cluj

Pentru început câteva date statistice la nivel european privind  Sănătatea şi Securitatea în Muncă:

Bilanţul uman și economic al accidentelor de muncă și al bolilor profesionale este considerabil: din 150 milioane de lucrători câţi numără Uniunea Europeană, aproape 10 milioane sunt afectaţi în fiecare an de incidente, accidente sau îmbolnăviri la locul de muncă.

Rezultatul este fatal pentru 8.000 dintre aceștia. Indemnizaţiile plătite anual sub titlu de accidente si îmbolnăviri profesionale sunt estimate la 20 milioane Euro, fără a vorbi despre costurile indirecte, greu de apreciat în cifre, dar a căror mărime este considerabilă.

Angajatorii trebuie să administreze schimbările fundamentale actuale, identificând și apoi tratând toate riscurile care pot afecta activitatea întreprinderii lor in Sănătatea şi Securitatea în Muncă.

Punerea resurselor umane la adăpost de accident este un factor de competitivitate.

Accidentul de muncă nu este numai un greu tribut uman, el este și indicatorul unei proaste gestiuni a resurselor umane, ducând la perturbări importante ale procesului de producţie.

În întreprinderile mici si mijlocii, riscurile sunt adesea subevaluate.

Accidentele în societăți care au sub 50 de angajaţi sunt cu 30% mai multe decât în societățile cu peste 50 de angajaţi, conform statisticilor UE.

Principalele tipuri de accidente citate de către statisticile UE sunt următoarele:

Tăieturi 44 %
Răniri ca urmare a manipulării 35 %
Căderi 33 %
Zdrobiri 28 %
Accidente de drum 24 %
Arsuri 24 %
Căderi de obiecte 23 %
Electrocutări 17 %
Otrăviri și intoxicaţii 16 %
Explozie 11 %
Altele 11 %

Costul real al accidentelor de muncă:

Costul real al accidentelor de muncă este mult mai ridicat decât costurile aparente care sunt reprezentate de primele de asigurare și de rambursarea salariului de bază și a cheltuielilormedicale prevăzute de asigurator.

Costurile ascunse ale accidentelor de muncă.

Costurilor aparente li se adaugă costurile indirecte sau costurile ascunse. Imposibil de depistat în totalitate, ele acoperă:

1. Costurile salariale. Este vorba despre costurile datorate timpului plătit pierdut de victimă, de colegii care și-au întrerupt munca, de personalul medical, de personalul tehnic însărcinat cu repararea echipamentului stricat.

2. Costurile datorate creșterii cheltuielilor de gestiune a personalului. Ele includ cheltuielile datorate angajării unui înlocuitor temporar sau defintiv, salariilor complementare plătite victimei (peste prestaţiile plătite de asigurări), orelor suplimentare plătite colegilor victimei pentru recuperarea timpului pierdut, formării profesionale a înlocuitorilor.

3. Costurile materiale. Acestea privesc repararea sau înlocuirea echipamentului stricat, creșterea primelor de asigurare, etc.

4. Alte costuri. Cheltuieli de expertiză, onorarii, amenzi, penalităţi de întîrziere a termenelor, etc.

Aceste pierderi sunt evaluate la de 2 până la 4 ori mărimea costurilor aparente.

Costul total al accidentelor de muncă este format din Costul Direct (prime de asigurări) + Costuri Ascunse (defectarea mașinilor, pierderi de producţie).

Costul condiţiilor proaste de muncă. Eficienţa unei organizări se evalueazã, de asemenea, prin calitatea condiţiilor de muncă. Printre principalele consecinţe ale unei organizări inadecvate se numără:

– Termenele nerespectate;

– Supraconsumul de materii prime;

– Scăderile în raport cu productivitatea preconizată;

– Costurile salariale neprevăzute;

– Absenteismul  și instabilitatea personalului.

Analiza acestor disfunctionalităţi arată că ele se combină și au efecte cumulative asupra ansamblului resurselor tehnice, comerciale, financiare si umane ale întreprinderii.

De aceea, costul implementării măsurilor de SSM (Sănătatea şi Securitatea în Muncă) este nesemnificativ faţă de costurile legate de accidentări sau boli profesionale, care se pot repeta din cauza neluării niciunei măsuri de evitare a lor.